Economia

Posted by: 18.02.15

Ocupații

Crăsnenii au avut în trecut și au în prezent ca ocupație principală  agricultura, creșterea animalelor, pomicultura și albinăritul.

Până la ocupația austriacă din 1775 nici un locuitor al satului nu a avut o palmă de pământ proprietate personală. Tot pământul satului era sub administrarea obștei, care îl împărțea pe cap și familie.

Astfel, fiecare își lucra partea de pământ încredințată dar, pe care nu avea voie să o înstrăineze. În caz de deces, pământul era luat de obștea satului și repartizat altui locuitor.

Țăranii clăcași după “ Așezământul pentru zilele boierescului”, decretat de domnul Moldovei Grigore Calimachi Vodă în anul 1757, aveau un șir de obligații față de boier. Astfel, fiecare sătean trebuia “să lucreze pe moșia boierului câte 12 zile pe an și anume: 4 zile d eprimăvară, la arat și semănat, 4 zile de vară la secerat și cosit și 4 zile din toamnă la îmblătit și treierat și la orice lucru care avea trebuință stăpânul, de la răsărit până la apusul soarelui”.

În timpul administrației austriece, și datorită boierilor di acea vreme, s-au împărțit o parte din pământuri, fiecare crăsnean păstrând un timp planul pergamentar al locului primit. Când fiecare locuitor s-a simțit stăpân pe pământul care era a lui și al urmașilor săi, starea agriculturii a început să se îmbunătățească vizibil, în ciuda mijloacelor simple, a lipsei uneltelor agricole perfecționate dar mai ales, primul război mondial care a afectat starea comunei.

În urma secularizării averilor mănăstirești o mare parte a pământurilor din Crasna Putnei a fost cedat unor proprietari care se aflau pe acele terenuri (familiile Hacman, Mitric, Motrescu, Percic, Buga, Bruja, etc.),  iar restul în proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina. În anul 1847, tri mari proprietari din Crasna dețineau 10.099 iugăre de pământ ( 1 iugăr= 5.775 mo.), iar un număr de 1.620 de țărani aveau în folosință 2.121 iugăre.

Când dde la 12 zile pe an, boierescul a crescut la 46, acest fapt a generat exodul țăranilor de aici în Moldova. Numai în anul 1815, din Crasna au fugit în Moldova 15 țărani. Alții, în special tinerii crăsneni, au intrat în vestita ceată haiducească a lui Darie.

Într-un document din 12 noiembrie 1824 se menționează că în timpul prestării boierescului țăranii din Crasna trebuiau să transporte cu carele, drobi de sare de la ocnele din Cacica, să are și să semene pământurile moșierești.

Anul 1847 a fost secetos și lipsa de alimente s-a făcut simțită în satele de la munte. Țăranii din Crasna s-au răsculat pentru prima dată, încetând să mai presteze sarcinile supusești față de proprietarii moșiilor, au ocupat pădurile și pământurile acestora . Ca să înăbușe revolta crăsnenilor, în vara anului 1848 stăpânirea austriacă a trimis la Crasna Putnei un detașament de catane imperiale. Țăranii de aici nu s-au lăsat intimidați. În luna iulie 1848, când valul revoluționar a cuprins întreaga Bucovină, ținut care se află la extremitatea estică a monarhiei habsburgice, oamenii au dat năvală în depozitul domeniului, au pus mțna pe arme și au opus o rezistență îndârjită detașamentului militar trimis de administrația austriacă.

Conflictele dintre țărani și proprietari ținându-se lanț, pe la 2848 alte zeci și zeci de familii de iobagi din Crasna au fugit în Moldova. În locul lor, au fost aduși pe moșie din Galiția, care cu trecerea anilor, au fost asimilați de către populația băștinașă, ce și pe atunci constituia un element foarte riguros. Tot atunci, în cătunele Huta-Ilschi și Runc s-au așezat cu traiul imigranți din Ardeal.

Sub administrația românească, reforma agrară din anul 1921 a schimbat radical starea agriculturii și nivelul economic al Crasnei. Împroprietărirea s-a făcut din fosta moșie a evreului Max Rosenberg, fiecare țăran primind câte 5 ha. pământ.

La 1 ianuarie 1928 erau împroprietăriți din fosta proprietate a e vreului Max Rosenberg (440 ha., și 3.159mp, în valoare totală de 1.437.173 lei) și sesia Parohială  ortodoxă română (13 ha., și 8.992 mp. în valoare totală 24 820 lei):

  • în satul crasna Putnei, 144 săteni ce posedau în total 101 hectare de pâmănt, în valoare de 179.003 lei.
  • în satul Crasna Ilschi, 385 săteni cu 237 hectare de pământ în total, în valoare de 420.065 lei.
  • în satul Crăsnișoara Veche, s-au atribuit 50 hectare de pământ pentru împroprietărirea locuitorilor.

Restul pâmăntului rămas s-a constituit în diferite rezerve de interes obștesc.

În sat nu existau răzeși, moșneni, apucând alte vremuri, cu alte forme de muncă și conducere. Țăranul crăsnean a ținut și ține și în prezent la bucata de pământ și o neobosită grijă are de a-și vedea gospodăria îmbelșugată.

În anul 1933 au mai fost împroprietăriți la 1 aprilie, cinci săteni din Crasna Putnei cu o suprafață totală de 2 hectare și 43 arii de pământ, iar în naul următor- conform procesului –verbal din 21 februarie 1934- încă cinci locuitori, atribuindu-li-să și o suprafață totală de 2 hectare și 2500 mo. De pământ, din rezervele de stat ale comunei ( situate de fosta moșie Max Rosenberg și sesia parohială).

În 21 februarie 1934 au fost împroprietăriți un număr de 20 locuitori ai comunei Crasna Ilschi cu o suprafață totală de pământ de 5 hectare și 7500 mp., din rezervele statului aferente comunei, cu suma de 10.206 lei.

La 13 aprilie 1934 consform procesului-verbal încheiat la primărie din Crasna Putnei, se execută împroprietărirea a încă cinci săteni, care primesc o suprăfață totală de 2 hectare și 4300 mp. de pământ.

Cel mai mare proprietar de pământ din Crasna a fost în perioada interbelică, Ioana Mavrocordat, iar cel mai mare proprietar din cătunul Slatina era Victor Herman, care avea o moșie de pământ arabil și pădure care era fala comunei.

De asemenea, școala primară din Crasna-Traian poseda 3  ha. de fânaț, exproprietate tot din moșia lui Max Roserberg în anul 1937- în baza cererii înaintate la 10 iulie 1937 de către directorul școlii Andriescu Gheorghe și aprobate de Ministerul Agriculturii și Domeniilor din București la 9 august 1937- la o distanță de șase km. și era administrată de comitetul școlar, servind drept teren de experiență.

Pământul bisericii era folosit de cler.

I.E. Torouțiu în lucrarea : Proporția și clasele sociale din Bucovina. Nr. 31-38 apărută la București, Biblioteca Bucovina, ne oferă o imagine detaliată asupra populației, meseriașilor și comerțului din acea vreme în Crasna, înainte de primul război mondial. Datele sunt preluate după:<<Mitteilugen des statischen Landesamtes des Herzogtums Bukovina, Heft XVII., Czernowitz, 1913>>, publicația oficială ce cuprinde rezultatul celei mai recente catagrafii din 1910:

 

Români: Ruteni: Evrei: Germani: Poloni: Slovaci: Total:

Crasna-Ilschi       2083         8         124      359         19          –          2593

Crasna Putnei      1364         –           212     146          28         6          1756

Huta Nouă        70          130            9          465           2           –           676

Huta Veche       85            1              8         1044         207        –         1345

 

Lucrarea Archiv –Auskufte uber die Fermen Galiziens und der Bukovina  (Krakau 1914-1915), citează două firme din Crasna Putnei în anul 1911 ale evreilor Josef Leib Herschmann și Josef și Anna Imsel, ce dețineau fabrici de spirt („spirituosen”).

Pentru perioada interbelică ( în principal anii 1925-1931) aflăm următoarele date privitoare la comerțul, industria, meseriile și agricultura înregistrate în Crasna. Redăm în continuare numele comercianților pentru a observa care este starea economiei în acea vreme.

Astfel, în Crasna Putnei  sat cu 1731 locuitori, apar înregistrați următorii comercianți și meseriași:

Acoperitori de case: Broja vasile, Sauciuc Cartin.

Băcănii: Bergan Ianchel, David Iosel, Fischer Ițig, Rotenberg Atter Sara, Rudich Baruch, Rudich Hersch, Vaistein Chaim Leib.

Cârciumari: Dauber Ela, Pleșca Dumitru, Straub Albin.

Fabrici de cherestea: Rudich Iosel.

Uzine de electricitate: Fabrica de cherestea Rudich Iosel.

Fierari: Cucurean Ioan, Hoffman Ludvig, Lungoci Eduard, Riedel Victor.

Moașe: Motrescu Casandra.

Rotari: Straub Franz.

Tăbăcari: Șmiel Ioan.

Tâmplari: Mitric Ilie, Mitric Toader.

Vărari: Rudich Iosel.

Negustori de vite: Cofler Strul, Hamer Pereț.

În Crasna Ilschi sat cu 2683 locuitori, apar înregistrați următorii comercianți și meseriași:

Acoperitori de case: Bălan vasile, Danciuc Simion.

Băcănii: Bezner Eti, Gluckstein Perl, Jilinschi Iosif, Moses Chaim, Rotenberger Elias, Rudich Hersch, Sonnenstein Samuel.

Cărămidarii: Max Rosenberg.

Cârciumari: Alexan Ihnaț, Feingold Reizel, Halcinovschi Anton, Glattsein L., Gherman Ilie  Zaharia, Pleșca Elisaveta, Rottenberg Reghina.

Cariere de piatră: Veiser Solomon.

Fabrici de cherestea: Industria Silvică Max Rosenberg.

Uzinele de electricitate: La fabrica de cherestea Industria Silvică Max Rosenberg.

 Cișmari: Șuster Iosef, Șuster Iulius, Cosinschi Clement, Schmidt Iohann, Schuster Ambors.

Întreprinderi de construcții: Industria Silvică Max Rosenberg.

Dulgheri: Bec Iosif.

Fierari: Coșinschi Clemens, Marin Alexandru, Romanchevici Carol.

Frizeri: Paț Iosif.

Măcelari: Hofbauer Iosif.

Mecanici: Haleinovschi Anton.

Moașe: Mitric Ileana.

Mori: Faingold Maier, Koch Iosif.

Rotari: Stadler Iosef.

Fabrici de spirt: max Rosenberg, Freischer Schlosnink.

Vărari: Veizer Solomon.

Agricultori: Precup Herman, Max Rosenberg.

Negustori de vite: Hofbauer Iosef, Koffler Solomon.

Bănci: banca Populară Germană, banca Română (din 1928).

Cooperative: Coperativa “Muscel”.

Recensământul din anul 1930, a înregistrat următoarele date statistice pentru cele patru sate de pe Sirețel.

 

  • Județul Storojineț.

Plasa Flondoreni

Nr.crt. Denumirea satelor: Clădiri: Gospodării: Locuitori:(populație statornică) Întreprinderi comerciale și industriale:
1. Crasna Ilschi 733 719 3187 28
2. Crasna Putnei 435 442 1948 28
3. Crăsnișoara Nouă 155 146 773 21
4. Crăsnișoara Veche 346 338 1582 29

 

În anul 1939, erau în Crasna Putnei și Crasna Ilschi, 12 tâmplari, 3 cizmari, 20 lemnari, 5 fierari, o cooperativă „Albina” și 11 prăvălii.

În cursul anului 1942, după eliberarea Bucovinei și revenirea administrației românești, în Crasna erau înregistrați șase meșteșugari, șapte prăvălii și o cooperativă condusă de membrii Industriei Silvica.

În perioada anilor 1943-1944 existau în Crasna mai multe prăvălii sătești unde se găseau cele necesare. Erau înregistrați 9 comercianți, 4 morari, 2 cizmari și 2 fierari. Să amintim și cooperativa  „Albina”, proprietatea Fabricii Silvica. Tot în această vreme s-a înființat și o asociație agricolă ce avea drept scop cultura rațională a pământului, pomicultura și creșterea vitelor.

Prelucrarea sticlei  a continuat și în perioada interbelică la Lunca, unde există un atelier de suflat sticlă. Inginerul șef Mitric, pe timpul administrației românești a condus acest atelier care producea sticlă de culoare verde-portocaliu, fiind comandată din toate colțurile Bucovinei, inclusiv de către starețul mănăstrii Putna. Pe timpul stăpânirii austriece, sticla-foarte fină- fabricată în aceste ateliere se exportă până la Constantinopol. Dintr-un document din 4 octombrie 1826 reiese că fabrica de sticlă onora regulat și mulțimea de comenzi  a stăreției mănăstirii Putna, livrându-i sticlă pentru geamuri, pahare, cupe, vase, candelabre. Pentru serviciile acordate, evreul Smail Leibel de la această fabrică îi cerea în anul amintit lui Lavrentie Chirilescu ecleziarhul mănăstirii Putna, trei corete de var, ca plată pentru lucru, căci vărăria se afla în acea parte a Crasnei ce era sub proprietatea mănăstirii.

Însă aceste întocmiri, precum și multe velnițe au rărit, încetul cu încetul, pădurile abudente din împrejurimile Crasnei.

În timpul primului război mondial un incendiu a distrus parțial instalațiile și utilajele fabricii de sticlă de la Crasna. Echipamentele care s-au mai putut salva au fost transferate la Putna, mai sus de chilia lui Daniil Sihastrul, unde au fost funcționale până în 1944.

Creșterea vitelor și pășunatul.

    Pășunile din Crasna  sunt întinse și mai toate în zona de munte. În genere vitele sunt bine îngrijite fiind de rasă bună. Aproape fiecare țăran are cel puțin o vacă de rasă „Siementhal” pe care o îngrijește cum se cuvine.

   Albinăritul, era și este des practicat de crăsneni pentru nevoi personale dar și comercializează mierea de bună calitate. În prezent sunt crăsneni destoinici care au peste 100 de stupi, cum ar fi: Petre Percic, Vasile Ursachi, Casian Gherman, Ion Grozavu, Ion Solcan, Nicolae Solcan. Ceara extrasă se întrebuințează pentru lumânări.

În legătură cu această veche ocupație, avem un document din anul 1893 despre   prisăcarul Todirică Percec din Crasna. În acea vreme, era în comuna Budeneț un pădurari care avea o prisacă tare frumoasă, nu cu știubec rotunde, ci în patru muchii. Prisaca lui era așa de mare încât el nu putea dovedi toate treburile. De aceea, întrebând încoace, încolo unde ar găsi un băiat de ajutor, a întrebat între alții și pe preotul din Crasna, de nu s-ar găsi acolo un băiat pentru treaba lui, care să aibă vârsta de 14 ani, să știe a citi și scrie. După multe căutări, preotul a găsit un băiat la o văduvă, dar văduva, fiindcă băiatul era singur nu se îndura să-l dea acasă și mult timp a trebuit preotul să-și bată capul cu dânsa până ce a înduplecat-o sa-și dea băiatul la pădurar ca să învețe albinăritul. Băiatul s-a dus și a stat la pădurar în Budeneț trei ani. În primul an îi da mama de acsă de îmbrăcat, în al doilea an nu-i mai da nimic, ci avea de toate de la pădurar, iar în al treilea an pădurariu îi da și bani. Și astfel, băiatul a devenit un prisăcar de frunte. El a deprins în timpul celor trei ani , a cunoaște bine firea albinelor învățând și stoleria și mai ales, o face știubee foarte bune din cele în patru muchii.

După cei trei ani de învățătură, băiatul s-a întors acasă la Crasna, dar nu cu mâna goală căci pădurariu ia dăruit două matce, pentru că în toți acești ani i-a fost băiat de mare credință.Taberică Percec s-a însurat, iar din cele două mătci a făcut o mândreață de prisacă. Avea atâtea albine, încât vara când te aproprii de dânsa, de zgomotul albinelor nu-ți înțelegi nici vorba din gură; iar știubeele lui sunt clădite în prisacă unele peste altele încât par niște căsuțe.

Băiatul a moștenit de la maică – sa o casă, o livadă și pământ fiecare de vreo jumătate de falcă de pământ, și când ai căuta de unde își ia el banii aceia, apoi ai vedea că-i face pe miere, pe ceară și pe stupii care nu-și doresc să-i bage în iarnă și îi vinde.

Preotul a făcut mare pomană că l-a dat la pădurar la învățătură, albinăritul fiind un lucru nespus de bun și mulți crăsneni ar trebui sp deprindă această ocupație tradițională și veche cât vârsta Crasnei!

Păstoritul în Crasna

În Crasna păstoritul este practicat este practicat din vremuri străvechi- de peste  șase veacuri, generații după generații asigurând în timp continuitatea acestei ocupații tradiționale.

În perioada interbelică, crăsnenii se înzlogeau cu vicovenii și urcau pe munte, vara, atât oile cât și celălalte animale din gospodărie. Acasă rămâneau o vacă-două pentru lapte, iar restu erau duse pe munte.

Primăvara, la stână primul foc se aprinde în mod natural sau, cum spune baciul Anton Pleșca, „focul viu”. Odată aprins prin frecarea  a două lemne uscate, focul nu trebuie să se stingă nici ziua, nici noaptea, până toamna, la rascol! În zilele de miercuri și vineri din săptămână, afară de cașul care este pus pe masa ciobanilor, nu se dă brânză nimănui. La stână este socotit cioban, acela care răstoarnă mămăliga în palmă. Cel care nu poate juca Ciobăneasca, este fript cu spuzerul la picioare de către baci, ca să se miște mai repede.Pentru ca ciobanul să învețe a cânta la fluier, trebuie să-l îngroape peste noapte la o răscruce de cărări.

După Sfântul Gheorghe, oile sunt urcate pe munte, iar spre sfârșitul lunii iunie, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, bacii crăsneni de la toate stânile ( nu demult erau în număr de opt) aduc la biserică câte un bulz de caș,din cel mai mare și cel mai bun. Se face slujbă pentru sănătatea bacilor, strungarilor, a animalelor de la stână.

Un alt eveniment este „scoaterea oamenilor la brânză”,a dică fiecare om primește o porție de caș în funcție de numărul oilor date la stână.

Toamna târziu, are loc desfacerea stânii, „rascolul ” cum i se mai spune.

Cei patru baci din Crasna sunt : Manole Gherman, este cel mai vârstnic locuitor al satului, la cei 102 ani păstrându-și vioiciunea și vigoarea. Cariera păstorească a început-o în anul 1918, ca strungar la oi, apoi cioban, apoi baci. De-alungul vremii a așezat stânele pe Obcina Paltinului, Obcina Falcăului, la Runc, Comarnic, în Arsura, pe Paltin și Lunca. Baciul are o vorbă: „Dacă-i rânduială la stână, toamna badea nu trebuie să-și recunoască oaia de frumoasă ce-i. Dar cine merge de nepăsat la stână, cu teie de curmeie, n-o să aibă nicicând rânduială și toamna badea tot n-are să-și recunoască oaia, dar nuamai de slabă ce-i. ”

     Gheorge Gherman, este al doilea baci după vârstă. A început ca cioban în anul 1947, al stâna baciului Manole Gherman. Apoi a trecut la stâna baciului Dumitru Gherman, pe Valea Runcului. În 1954, era deja baci. “La stâna, zice baciul , trebuie să fii ordonat să ții regimul. La orele 4 dimineața începe mulsul oilor, în seara târziu, aproape de miezul nopții, e culcarea pentru schimbul care merge a doua zi cu oile. Ca o oaie să dea cât mai mult venit, trebuie să te muți cu coliba în câteva locuri”. De-alungul celor 38 de ani ca baci, a așezat stânele pe munții Dumitrița Mare, Dumitrița Mică, Dealul Alexi, Durubăț,Câcacea, Sărata, Gura Putilei, Cobâla Mare, Șapte Cruci, Paltin.

Nicolae Iliuț, este baci în Laura Crasnei de sub muntele Bucov (Tarmița), din anul 1948. Povestește despre baciul Manole Gherman, cum își selecta ciobanii: “Fiecare  flăcău dornic de a veni la stână, trebuia să se prezinte în fața baciului cu câte un botei de cle puțin 30 de oi. Cum veneau mulți flăcăi, baciul făcea selecția simplu, punând pe fiecare la masă,spunându-le că apoi au ceva urgent de lucru. Treceau proba numai flăcăii care mâncau repede, se sculau de la masă și spuneau ce este de făcut. Cei mai leneși erau respinși și acest lucru era rușinos pentru un flăcău.”

Tot baciul Nicolae Iliuț își amintește de fluierarii de la stâne: “Cel mai talentat fluierar din toate timpurile din Carsna a fost Dumitru Gherman. Avea și un cântec compus de dânsul: Când eram pe Ialoviță! Au mai fost Zaharie Ursachi, Petre Mitric, Gheorghe Olăraș. În zilele noastre cei mai împătimiți fluierari sunt Gheorghe Olăraș. În zilele noastre cei mai împătimiți fluierari sunt Gheorghe Grozavu, Istrate Ursache, Chiril Todos, Ion Mitric, Crăciun Mitric, Pavel Pleșca. Ion Gherman și alții.”

Anton Pleșca, cel mai tânăr baci are vârsta trecută de 60 de ani. De-alungul vremii a avut stâne în munții putilei, apoi la șapte Cruci, Stegea, Pietroasa, Căpățâni.

După ultimul război mondial, pe lângă stânile de la munte se mai făcea o stână și în Crasna, în Mălăițte. Baci acolo au fost: Ion Mitric, Gheorghe Olăraș, Gheorghe Ursache.

 Emanuel Gherman (Manole).Baciul tuturor bacilor din Crasna. În vârstă de 96 de ani, a încetat din viață la începutul lunii ianuarie 2004.

Fabrica de sticlă din 1900

KrasnaIlski 060 1901 (1)

Sursa:http://picasaweb.google.com/113836661759138499818/OldBukowinaPhotosKrasnailski?gsessionid=AO6rOlGJn595nf_6D_DYiQ#5767564169565733522

Sursa: Laurențiu Dragomir

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s